Poate-i ultimul tău zâmbet, poate nu te mai întorci,
Vei rămâne în masacru, printre lacrimi ce-o să storci
Celor ce te-au strâns în brațe...schingiuit prin locuri noi,
Unde-ncenușat pământul se hurducă. E război!

Pare ultimul cuvânt ce-l primești șoptit cu teamă,
De la mama în suspine, blestemând vrajba infamă.
Vei rămâne-n veci eroul printre lacrimi ce-o să storci,
Căci presimte mama-ți plânsă că-napoi n-o să te-ntorci.

Poate armele de foc, deflagrații și obuze,
Nu te-or nimeri copile, și vor rătăci confuze
Peste capete-nrolate, peste vieți neștiutoare,
Ce s-au dus girându-și viața...moartea nu e spectatoare...

Toți viteji, dârji, glorioși, toți cu frați, bunici, surori,
Cu părinți ce-ngenunchează la morminte fără flori.
Le-a topit pârjolul sadic când un ordin mușcător,
Strigă prin sergentul aspru: „Luptă, trage să nu mori...!”

Și a fost un ultim zâmbet când te-ai dus la recrutare,
Vei rămâne un erou...în războaie se și moare...