Rămâi cu bine, Țară, cu luminoase plaiuri!
Cad în genunchi când pragul ți-l trec din când în cînd,
Durerea despărțirii nu-și află-n lume graiuri -
Ea se-adâncește-n suflet și se trnsformă-n cânt.

Icoană fără seamăn e orice colț din tine
Și plin de admirare mă plec pân' la pământ...
Mă chemi cu glas de doine, cu flori de lacrimi pline,
Iar când te las, nu-mi suflă în pânze niciun vânt.