În ziua-n care nu eşti lângă mine
Devin uitatul fără raţiune
Dar mi-e de-ajuns să ştiu că-ţi este bine
În mersul tău spre capătul de lume

Dar orice sens al mersului se pierde
Când nimeni nu-i acasă să te-aştepte
Şi nu mai are cine să-ţi dezmierde
O lacrimă căzută ca să ierte

Şi ziua-n care pleci e muribundă
Lumina ei se lasă pe coline
Iar întunerici casa ne-o inundă
Când umbra mea te caută pe tine

Se-opreşte parcă timpu-n calendare
Singurătăţi se strigă iar prin noapte
Şi-absenţa ta îmi suflă-n lumânare
Când recitesc o pagină de carte

În ziua cea mai lungă dintre toate
Te mai aştept ,uitata mea prin lume
Şi îţi trimit ecouri peste moarte
Însă doar iarba te mai ştie azi pe nume