În micul iad al gândurilor tale
Minciuna se-oglindeşte-n stea lumească
În focul cugetării ca o iască
Iar zări morminte-s ţelurilor ale.

Şi astăzi încă timpul să te nască
Mai pieri puţin şi minţii duci petale
De prin grădini tăcute şi sacrale
Să uiţi de ofilirea omenească.

Când dimineaţa ta o urci din noapte
Să-ţi aminteşti definitivii zori
Cu roua lor cu ape-n taine coapte.

Trezind pe Dumnezeu din scrum să zbori
Să mântuieşti iubirea ta de fapte
Cum ai iertat lumini de-atâtea ori.