Albastrul râului din cer
A picurat prin multe stele
Și praful lui plin de mister
L-am aspirat prin a mea piele.

Atunci în versuri am vorbit
În pilde, maxime de suflet
Și ochii ce s-au albăstrit
Ți-au luminat și al tău cuget.

Dar nimeni nu înțelegea
De unde vine-a mea lumină
Și toți credeau că-i "vina" mea
Pentru înțelepciunea plină.

Dar eu le-am spus: albastrul fin
Ce-a mea ființa o clădește
E-o picătură din divin
Ce-nțelepciune răspândește.

Căci Tatăl prin al său scump fiu
Ce s-a jertfit cândva pe cruce
El ne-a promis și duhul viu
Ce de la cer ni-l va aduce.

Atunci toți ce ședeau la sfat
Să îmi asculte cuvântarea
Chiar toți genunchiul și-au plecat
La cer, să ceară îndurarea.

Și cei smeriți în gând și fapte
Au căpătat duh de credință
Și au rostit miere și lapte,
Schimbați în plină cunoștință.