parodie după

Pledoarie pentru viţel
de Lucian Avramescu

malaci cu ceafa groasă, la gât cu lanţ de aur,
ne-o iau mereu în faţă, din turnuri de castel,
încât, mă-ntreb, cât poate un simplu om s-aştepte
privind la poarta nouă ca un stupid viţel

când mergem în concedii, doar fumul de grătare
indică locul unde-s adevăraţii mici
iar preţul berii-aduce înţepături în inimi
doar celor ce-o comandă la sticlă şi-s calici

când câteva cireşe sunt practic prohibite
şi nu mănânci amiaza din lipsă de buget
cât poţi umfla păpuşa gonflabilă cu pompa
şi-n circul mediatic nu-ţi trebuie bilet

e alta perspectiva, dar am o îndoială
şi bunăstarea pare un iluzoriu ţel
când mă gândesc cât poate un simplu om s-aştepte
privind la poarta nouă ca un stupid viţel

poezia originală
Pledoarie pentru viţel
de Lucian Avramescu

ermetice meduze îşi zornăie pe masă
acestui secol aspru mari zaruri de oţel
încât, vă-ntreb, pe unde ar mai putea pătrunde
privirea unui paşnic şi patruped viţel

când nu râvnim vacanţe de fum între claxoane
şi nici substituentul în ceară pentru flori
iar costul vieţii noastre stă bine în piroane
doar pe faleza vieţii pe unde trec cocori

când piersicile încă mai fac furori în pieţe
şi nu se vinde încă amiaza la pachet
cât ne mai e iubita femeie nu pastilă
şi în păduri nu este intrarea cu bilet

e bine totul zic, dar mă cuprinde spaima
şi-mi cântă-n tocul frunţii un cioclu fără zel
când mă gândesc pe unde ar mai putea pătrunde
privirea unui paşnic şi patruped viţel