De când mi-ai născut aripi
văd pământul ca un munte fără sfârșit
ca un orfan fără tată, cu plete de sălcii și lacrimi șiroaie
care curg printre riduri de păduri și creste.

Nu mi-am dorit să zbor, dar zborul m-a dorit pe mine
și mă ascunde de soare printre nori
dar mă descoperă ție,
ochii de mare și zâmbet de curcubeu,
degete plecate în mângâiere,
respirație în furtună și zbor de porumbei
tu, mamă a tuturora care cândva ai căzut
dar acum te ridici prin iubire și jertfire la cer.

De azi nu mai vreau să pășesc ca un om, lăsând urme
de azi am să pășesc ca o umbră,
ca un fum am să mă desprind de la sol
între cer și pământ,
între iubire si cuvânt.