Și-ai ajuns să simți seceta din oameni,
arșița ce-ascunde false pătimiri.
Fiecare nod viața îl sporește
cu tăceri de-opal.

Toți plecăm ușor către-o altă viață;
visători, sperăm că va fi mai bine.
Dintre stele reci, vrei s-atingi pustiul
fără de-odihnă?

Nu mai bine-alegi liniștea ființei,
visele senine luminând cărări?
Cât de tulburat poți să fii în viață
de o himeră?

Pregătit să fii s-asfințești în taină,
departe de zgomot și de lingușiri.
Alături de tine să rămână doar
oamenii-oameni.