agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 449 .



Cel de-al 115-lea vis al lui Bob Dylan
poezie [ ]
Traducere

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Zarnicu ]

2022-10-26  |     | 



Navigam pe un Mayflower(1)
Când mi s-a părut că zăresc o bucată de pământ
Am strigat să vină căpitanul Arab
(Înțelegeți voi ce vreau să spun)
Care a sosit pe punte alergând
Și țipând: „Băieți, lăsați baltă balena aia!
Priviți în zare
Opriți motoarele
Schimbați cursul și
Trageți de bulină(2)”
Am cântat toți melodia aia
Așa cum fac toți marinarii duri
Când se află departe în larg

„Cred că voi numi acest pământ America”
Am zis imediat ce am atins bucata de pământ
Am tras adânc aer în piept
Dar n-am mai putu sta în picioare și m-am prăbușit
Căpitanul Arab a început
Să scrie niște documente
A zis: „Să construim un fort
Și să începem să cumpărăm pământ plătind cu mărgele”
Chiar în momentul acela un șerif a ieșit în stradă
Nebun de legat(3)
Și ne-a aruncat pe toți în temniță
Pentru că eram înarmați cu harpoane

Nu știu cum am evadat eu
Așa că să nu mă întrebați cum
Am plecat să cer ajutor
Am mers pe lângă o vacă din Guernsey
Care m-a direcționat
Spre mahalalele Bowery
Unde protestanții purtau pancarte
Pe care scria: „Interziceți protestele!”
Am sărit direct în rând cu ei
Spunând: „Sper că n-am întârziat”
Când mi-am dat seama că nu mâncasem
De vreo cinci zile

Am intrat într-un restaurant
Căutându-l pe bucătar
I-am spus că sunt editorul
Unei faimoase cărți despre bunele maniere(4)
Chelnerul era chipeș
Și purta o pelerină albastră din pudră
Am comandat niște clătite Suzette(5), zicând:
„Ai putea, te rog, să pregătești astfel de Clătite?”
Chiar atunci întreaga bucătărie a explodat
Din cauza grăsimilor care fierbeau
Mâncarea zbura peste tot
Am plecat fără pălărie

În consecință(6), nu voiam să fiu nepoliticos,
Dar am intrat într-o Bancă
Pentru a obține eliberarea pe cauțiune a căpitanului Arab
Și pentru a readuce băieții pe corabie
Mi-au cerut o garanție
Iar eu mi-am dat jos nădragii
M-au aruncat pe o străduță
Când a apărut fata asta din Franța
Care m-a invitat la ea acasă
M-am dus, dar ea avea un prieten
Care m-a dat afară
Însușindu-și ghetele mele
Așa că am ajuns din nou în stradă

Ei bine, am ciocănit la ușa unei case
Deasupra căreia flutura steagul Statelor Unite
Și am zis: „Ați putea să mă ajutați
Pentru că prietenii mei sunt într-o mare încurcătură?”
Bărbatul a zis: „Pleacă de aici
Altfel te fac bucăți”
Iar eu am zis: „Știi că tot așa l-au refuzat și pe Iisus”
El a zis: „Tu nu ești El
Pleacă de aici până nu-ți rup toate oasele
Nu sunt eu tatăl tău”
M-am hotărât să-l arestez
Așa că am căutat un șerif

Am alergat pe-afară
Am sărit într-un taxi
Am bătut la altă ușă
Iar englezul care a apărut a zis: „Fabulos”
Când m-a văzut sărind peste o tarabă cu hot-dogs
O caleașcă era
Parcată vizavi de o clădire
Ce făcea reclamă împrejurimilor
Am intrat chiar pe ușa din față
Așa cum procedează orice marinar vagabond
Dar acolo era un salon de servicii funerare
Iar bărbatul m-a întrebat cine sunt

I-am repetat că prietenii mei
Erau toți închiși în temniță, a oftat
Și mi-a dat cartea sa de vizită
Spunând: „Sună-mă când vor muri”
I-a strâns mâna și mi-am luat la revedere
Am alergat iar pe stradă
Dar o minge de bowling mi-a ieșit în cale
Și mi-a lovit picioarele ca pe niște popice
Un telefon cu fise suna atât de strident
Încât era cât pe-aci să-mi explodeze cerebelul
Am ridicat receptorul și am spus „alo”
Piciorul ăsta a trecut peste linie

Ei bine, de data asta mă săturasem
Încercând să stabilizez situația
Eliberându-i și ajutându-i
Pe prietenii mei și pe căpitanul Arab
M-am hotărât să dau cu banul
(Mi-era indiferent dacă era cap sau pajură)
Ca să decid dacă trebuia
Să mă întorc pe corabie sau în temniță
Mi-am amanetat costumul de marinar
Am luat o monedă și am aruncat-o în sus
A ieșit pajură
Care rima vag cu harababură(7)
Așa că m-am înapoiat pe corabie
Ei bine, am revenit și am luat
Tichetul de parcare de pe catarg
L-am rupt în bucăți
Tocmai când un vapor al Pazei de Coastă a trecut pe acolo
M-au întrebat cum mă cheamă
Iar eu am răspuns: „Căpitanul Kidd”
M-au crezut dar
Doreau să știe în mod foarte exact
Ce am vrut să spun
Când am afirmat că am fost angajat
De Papa din Eruke(8)
Mi-au permis să plec
Erau toți foarte paranoici

Ei bine, ultima data când am auzit de căpitanul Arab
Acesta era urcat pe o balenă
Care era căsătorită cu cel ce păzea temnița
(Adjunctul șerifului )
Dar chestia hazlie era că
Atunci când eu ieșeam din golf
Am văzut trei corăbii navigând
Toate se îndreptau spre mine
L-am întrebat pe căpitan cum îl cheamă
Și de ce nu conducea un camion
El mi-a răspuns că-l cheamă Columb
Așa că i-am urat „Să fie într-un ceas bun”

(1) Corabie pe care pelerinii au navigat, în 1620, din Anglia până în America.
(2) Parâmă pentru manevrarea pânzelor inferioare ale unei nave cu pânze.
(3) Nebun ca un cufundar / Crazy as a loon (pasăre palmipedă înotătoare, mai mare decât rața, cu pene negre strălucitoare, cu puncte albe pe spate, cu ciocul ascuțit și aripile înguste)
(4) Etichetă: Reguli convenționale de comportare (politicoasă), întrebuințate între membrii unei clase, societăți etc.
(5) Clătite Suzette: desert de origine franțuzească conținând unt Suzette, sos caramelizat preparat din zahăr și unt, suc de mandarine sau de portocale, suc de lămâie zesty, lichior Grand Marnier și lichior Curaçao de portocale. Preparatul este flambat înainte de a fi servit.
(6) Aici “Now” este o conjuncție de coordonare conclusivă și trebuie tradus astfel: prin urmare, așadar, deci, carevasăzică, vasăzică, ca atare, în consecință sau în concluzie.
(7) În versurile originale: “It came up tails/ It rhymed with sails”, adică „A ieșit tails/ Ce rima cu sails”
(8) Se citește I-rak (cuvântul a fost inventat de Bob Dylan, în scop peiorativ)

Observație: În versurile originale, acestea sunt împerecheate din când în (rimă împerecheată), dar lungimea versurilor este aleatoare, așa că textul poate fi citit și ca o proză absurdă. Rimele sunt lipsite de importanță (cu excepția celor de la adnotarea nr. 6), acestea ajutându-l pe Bob Dylan doar pentru a putea utiliza textul sub formă muzicală.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!