Mai nou, privesc absent înspre niciunde
cum fac la praznic rudele sărace
cățeii îndoielii nu-mi dau pace
și mîrîie înverșunați la umbre

Aceeași plictiseală mă inundă
-destinul meu, ghinionist scenariu-
aștept cuminte ca-ntr-un lapidariu
să-mi cadă-n cap piatra de veci, rotundă

Din tubul vieții storc uimit doar ceară
de lumînări (i-aprins deja fitilul)
cui să mă plîng? și pentru-a cîta oară?

De undeva mă cheamă-ncet Copilul
și eu, ciudos, îl îmbrîncesc pe scară
iar el murind să-mi spună care-i șpilul



Publicată în volumul ”Apăsați tasta any” - 2004