Pe stafia crăcii de cais
nu mai sunt deloc
glorii florale
în acest an

A amputat-o urât
primăvara trecută
un nepriceput tăietor
până-aproape de inimă

Stai
i-am zis
dacă te mai prind
te las pe tine
fără-un membru

Cu mâna a prins și
harști
a lăsat
un ciot
jumătate de pom

Caisul mutilat de
război
tot a rodit al doilea an consecutiv
în vara trecută
caise mari
de-un deget inelar sau arătător
le-am cules
le-am mâncat
cu familia-n stațiune

Acum iarăși
înflorit
așteaptă să fie
dorit de albine
în jumătatea
nevătămată

*

Frunzele-n mănunchiurile mugurilor
dintr-un prun de anul trecut
cumpărat de mine de la un hipermarket
au ieșit peste tot

Pe sub tavan târât și înverzit
îi stă vârful exotic desprins
pe balconul meu —
se va chema
noul zeu
Șarpele-cu-două-prune-n-cap

Pe-acest prun din ghiveci
n-am acceptat să-l sădesc
în curtea blocului
ca pe-un șoim al patriei de tuns —
se udă-n sânge de insecte singur
oricum îi prevăd
alt viitor
fie puțin mai bun
fie mult mai prost
să nu fie și el
la fel de amputat în așteptări
de s-ar decide
"M-aș putea usca singur"

Din tulpina sa
subțire prăjină
deja vor să crească
la înălțime
viguroase crenguțe
cine știe ce se poate alege
până la urmă
de bloc și de drum

**

În schimb
ninsoarea mieilor de astăzi
pe la sfârșitul lui Marte
o curma
acel ceva ce-a început
anul trecut —
războiul
plesnetu-n plânset
alb cotidian
al naturii
pe-obrajii vieții

Prea mulți miei
căzuți în marea stepă
prea mulți fulgi topiți

***

Instantaneu
îngeri mai cad nevăzut
se culcă
în verde se îngroapă

Am fotografiat stele albe-n magnoliu
fără basca
spaniolă de plută
pe cap
le dădeam onoru-n tăcere
în timp ce după ultima ninsoare
reîncepuse ca ieri să plouă

Am privit aproape toate petalele
cartierului meu
puțin cam degerat
pe drumul meu lung către casă
azi doar în cămașă
covoare pointiliste

Foilor roz de magnoliu roșu
să știți voi că mă las
albit pe la tâmple de corcoduși, vișini

În legănate căderi
acoperiți-mă
ca pe-un câine maidanez cândva
ucis în București
de-atâtea vegetale
neumane splendori