Când votca-mi beau din goală a mea cupă
Hălăduind de pietre o grădină
Romanţa clipei a etern suspină,
O linişte tumultul îmi ocupă.

Şi măiestrite flori am pe retină
Le văd prin primăverii dulce lupă
Secunda timpul cu răgaz astupă
Vecie-a fi şi nefiind puţină.

De lene parcă mi-e să-mi fac seppuku
Credinţa însă mi-e la Domnul, Sus
Chiar dacă traiu-mi miezul sacru-i nu cu.

Tot bate vânt de raclă din apus
Dar încă în sicrie-s eunucu*
Mormintelor harem sultanul nu-s.