de la naștere învățăm să iubim
și probăm toată viața
cu puțin noroc începem
cu părinții
cu frații
cu un animăluț
nu ne iese întotdeauna
aruncăm plapuma peste picioarele reci și uneori rătăcite
devenim adolescenți
tragem fermoarul cerului să nu mai picure Dumnezeu
defrișăm prietenii de cuvinte și fugim cu ele mai departe
ne țin companie
ne încălzesc
suntem adulți
străzile noastre sunt neasfaltate
carnea prea grea să mai tragem pe cineva cu sania pe zăpadă
prea neagră să nu fie confundată cu un ochi de nămol care a văzut prea multe
învățăm să apreciem fiecare centimetru de om care a crescut prin pielea noastră
îmbătrânim
se toarnă ciment direct peste oasele celor care
ne-au spus să ne bucurăm de viață
așa cum vine ea
iar durerile de spate și ochii slăbiți
ne îmbracă pentru
un ultim drum
din care nu s-a mai întors nimeni