Atâta timp cât an de an
verdele câmpului, muntelui
intră-n noi, în toți
din ochii tăi, iubito,
vreau să te știu,
vrei să mă știi
alături

Ne vedem ajunși cu biclele
în prima zi de Paști
lângă o turmă, așezată-n iarbă,
o pozez de mai multe ori
printre-nfloritele porumbe

Perdeaua deșilor arbuști
răzbate înspre noi
c-un pătrunzător miros de proaspăt

Feeria olfactivă de verdeață matutină,
vine tot mai mult în nări
pentru că amândoi
neauzit ne îndemnăm
să tragem tare
din pedale

N-o fi exclusiv pentru noi
perdeaua de flori albe,
e-un dar de primăvară lungă
pentru păsări, fluturi, gâze
pentru localnicii ce-o iau ușor
pe șoseaua dintre comune

Vezi, rănit de viață,
Isusul tău greco-catolic
înviat de-acum în noapte
după-o lungă ploaie
altfel se plimbă,
capu-și pleacă, îl ridică, tinde
să rămână-n orice loc, în orice timp
și-n oricine-l zărește, cheamă

Sub doi stâlpi cu două berze
merge și El pe drumul mai strâmt
înspre comuna cu nume de castel
de unde odinioară
bunicul tău, tânăr pe-atunci în Lazuri,
a luat-o pe bunică-ta
s-o ducă foarte-aproape, colo, la oraș,
nu la capătul lumii

Udați de stropi, cum plouă-ncet,
cu ochi înviorați de-un dor de-ai tăi
o să ne-așezăm după mult post
la masa lor pascală
de poveste

Parcă zărim mormântul Său deschis
în marea lumină de acum
la slujba de A doua Înviere —
luăm de la catedrala mea ortodoxă
și de la a ta greco-catolică
două lumânări, stăm până spre sfârșit,
le unim, le ducem iute la ai tăi
c-o roșie protecție
să nu se stingă