ai să mă găsești lângă o piatră
curățind-o
de praf
dragostea se înalță pe vârfuri
să nu-mi fie teamă de acest roi de viruși ce caută moartea
și viața
în aceeași măsură

zidurile cresc precum nilul
la trecerea morții stropește cu roșu
mi-e teamă să nu fiu infectat
atunci când statuia își lasă sânii atinși
mai mult decât faptul că mi-ar face bine o picătură
de venin
în sânge,
pe limbă,
oriunde trupul ar transforma în armă iubirea
chiar dacă ai mei și ai săi se vor dușmăni
mulți ani de acum înainte

lanțuri umane cară pietre cu spatele
îmi port îndrăzneala astfel încât
să nu supăr vreun gând pregătit să-mi arate
că nu sunt atât de educat precum s-ar fi așteptat
de la astre

partea ce aparține regatului luase foc
împreună cu orașul pithom
ridicat în cinstea muncii la negru și-a unui zeu
mai dator decât oamenii

am dat slujitorii afară
până nu s-au mai auzit glasuri
cei care își îngropaseră morții s-au îndepărtat trei ape de mers
devenind mai scumpi decât aurul

un popor de povestitori s-a oprit și-a mâncat
la masa mea
cu pânze pe față să nu le recunosc
iscoadele s-au întors cu mâinile sângerând
de la cutreierarea pământului

descrie-i cerul cuiva care nu l-a privit și care nici nu va merge vreodată acolo
mi-ai spus atingându-mă
într-un fel
ce nu suporta amânare
dulce-mi părea jalea instrumentelor de suflat

atât de mult mă orbise dorința