În 2011 eram mai tânăr
mai suplu
cu părul negru ca pana corbului
încrezător încă în destinul pseudoartistic
alergam pe la mare și discutam
cu Liviu Cristescu pe FDL.ro
îmi dădea pe e-mail texte de-ale sale
să le citesc

Mi-am zis — uite un real talent
ține aproape tot ce scrie pe la sertar
literatura poate să devină
o parte din noi
fără s-o afișăm nicăieri
pentru că-i luată musai
drept darul amical
dezinteresat

Misterul unei vieți
cea a lui Liviu Cristescu
e amplificat treptat în poeme
proze și eseuri de-o introspecție
și meditație
inegalabile

Iubirea de semeni și artă
se realizează cel mai fain
în declinul trupesc
inevitabil și-n
deplinul anonimat

Acum
că a murit prietenul Liviu Crist
escu omul și artistul
meu preferat
plâng după neîntâlnirea
față în față — câte am fi avut
noi de discutat
pe stâncile unui dig marin
cocoțați

Fabrica de Literatură
te plânge Liviule
literatura română însă nu

Și e mult
mai bine
așa — cred
că vocea ta
era de neuitat
și ceva de giulgiu torinez
și ceva de ecou din Ovidiu
și ceva din A.E. Baconski
și Pavel Chihaia la mare
se revarsă pururi în ea

Liviule
marea scrie
cu degetele noastre întoarse
de neputință
cu tălpile plecate oricum
spre nord sud
ori spre vest la București
marea grăiește prin noi
pe oriunde-am păși —
chiar dacă din urme pe nisip
trecerea noastră se scurge
spre Lună și nori
într-un fâlfâit mai mare
al tău
de pescăruș argintiu
și-ntr‐altul mai mic...
al meu
de pescăruș râzător

Fațada de la Cazino
zâmbește înnoită în acest august
pentru tine
prietene artist Liviu Crist
escu