prima oară am cunoscut-o

pe timpul primăverii

abia venise pe lume

era fragedă și cuminte

obrajii ei străluceau

ca smaraldul

creanga o ținea strâns la piept

alăptând-o cu sevă

soarele se juca cu ea

ajutând-o totodată să crească

vântul îi spunea povești

aduse din toate cele patru

colțuri ale lumii

Crișul îi fredona

o melodie-n surdină

am mângâiat-o cu grijă

așa cum se mângâie un copil

s-a bucurat cu toate că aflase deja

cât de nedrepți sunt unii oameni

cu arborii, cu pădurile

i-am promis că voi reveni

și m-am ținut de cuvânt

pe timpul verii

era deja la maturitate

după nervurile sale puternice

se vedea că-și trăiește viața din plin

am atins-o ușor

așa ca un salut prietenesc

s-a bucurat din nou

o bucurie fără cuvinte

pe care o simțeam

până la rădăcinile

sufletului

ne-am revăzut în octombrie

culoarea ei se schimbase

chiar și mie îmi apăruseră

câteva fire albe

am atins-o și m-a întrebat

despre viața de dincolo

eu fiind mai bine familiarizat

cu pământul

i-am spus să stea liniștită

i-am povestit despre transformare

despre ciclicitate

despre rădăcina copacului

prin care ea va urca

și va da naștere altei frunze

am simțit-o împăcată

pregătită pentru ultimul dans

în brațele vântului

și totuși, înainte de despărțire

m-a întrebat:

tu, tot poet ai fost înainte?