Te uiți în oglindă, nu-ți place ce vezi,

Pe frunte tronează trei riduri adânci,

La tâmplele tale cresc albe livezi,

Te roade stomacul, nu vrei să mănânci.

Te uiți pe fereastră, cad frunzele, cad,

Din toamna bogată, doar lacrimi culegi,

Te mângâie iarna cu cetini de brad,

Îți cauți trecutul prin triste bodegi.

Te uiți, de pe bancă, la oameni grăbiți,

Își lasă în urmă parfumul intens,

Ei merg spre păcatul ce-i ține robiți…

De ce viața pare lipsită de sens?

Te uiți într-o carte, citești un poem,

E scris chiar de tine, de cel chinuit,

Sunt mulți ce vor spune c-ai fost un boem,

Dar uită un lucru: pe toți i-ai iubit.