toamna iar a așternut pe dealuri,
covoare ruginii, arămii și roșii,
cocorii pleacă stoluri, stoluri,
și plâng de doruri albatroșii.

lumina zilei este tot mai mică,
parcă și soarele s-a micșorat,
eu tot adun precum o furnică,
dulci amintiri pentru iernat.

printre ronduri de albe crizanteme,
eu gândurile mi le plimb agale,
visuri întârziate la margine de vreme
imită strălucirea iubirilor regale.

în universul liric animat de briză,
toamna domnește ca o marchiză.