la pomul recunoștinței
m-am oprit și am plâns

cade câte o frunză
de unde să fi știut că
fiecare dintre ele
este o mână fluturând adii
a celor cărora
nu mi-am luat vreme
să le mulțumesc?

ramuri tinere țâșnesc
în vâltoarea anotimpurilor
iar frunzele tinere nu înțeleg de ce
le tot irit cu gratitudinea

bătrânul trunchi e cald
ca un obraz muncit
reazemă umbra mea târzie
subție
și mă lasă cuminte
să-i sărut aspra-i scoarță

de sub tălpi mă înalță
straturi de frunze din
anotimpuri uitate
ajung atât de sus cât
o iluzie
numai cine urcă știe

despre fructe
este prea devreme
să amintesc