mă găsești prin pădure
nu fac nimic
m-am așezat acum drept la marginea ei după ce am alergat un oraș întreg
ieri
prin guri de metrou ce încercau să îmi fure, din aer
casa mi-a părut insuportabilă, de ieri
în rest, sunt bine și perdelele nu sunt roase decât de fulgi mari, de ianuarie
sub mână,
șine de tramvai, pe care încerc să le pun laolaltă
montez trenulețul
la fel ca tata, ieri
sunt un copil răsfățat cu jucării foarte scumpe
nu dezamăgesc oase mai vechi decât ale străbunicului scund

am mușchii mari, de fapt, de la dureri și de la constrângeri
căci, pe umeri, țin sacoul tău încercând să reconstruiesc omenirea, din oase
printre săruturi
și e complicat
unde-n joacă să îmi așez trupul lung, obosit
copilul tău nenăscut mi se zbate în inimă și în os
să fug, direct în brad, în trunchiul său
și să îl parcurg...
Crăciunuri mă bleastămă dacă am să te nasc de Crăciun
mă sufoc
și mă cufund în locul unde securile l-au despicat
drept pe Cain
plâng naibii, hăi, cu un fel de rășină și în oase îmi stau conuri, frânte cu mâna
de ce ești un fel de fluture care nu se mai oprește din trecut pe șenile, în războiul cu mine
să se întrebe tâmpenii
și să nu se întrebe, apoi, aceleași tâmpenii
dacă ele sunt, musai, o necesitate, ca un fel de deslușire a bluzelor largi de palmele tale cuib
ce e dedesubt trebuie să se vadă și să se lămurească
apoi stai.
nu vorbim.
eu numai mă prostesc în sufragerie
jumătate, din mire
dă în mine
cu-ntreaga pădure
desculță îmi țin lacrima aproape și în siguranță
ești, din nou
nu da, prea tare, în picioarele mele, cu ace de pin
parfumul cu colb îmi intră în glezne
mâini străine, intermediari