Soarele se ocupă cu restul, în jurul meu,
și, Doamne, ce treabă bună face!?
Absurdul ce ne cuprinde în inima asta
nouă, nu e în umbra lui, săracul. Tot
omul știe că va veni o clipă cănd se stinge.
Atunci voi scoate filamentul din buzunarul
de la piept, până din mâinile mele reci,
va răsări către înalt ruga dublului bionic.
Atunci iubirea nu va mai putea fi uitată
la semafor, la cumpărături, doar în lume.
Peste noi vor crește priviri de pace și
înțelegere, ca ochii pisicilor în întuneric.