Cărăbuș,
Aș vrea să îți desenez atât înțelegerea cât și orbul neștiinței
Inima mea e un baston alb
Cu care împing în fiecare zi un os alb
Din mine
Pe mai departe.
Să se cațere pisicile, pe lângă picioarele mele bătrâne
Și să nu găsească zeamă de piersică,
În ochii mei stinși și triști
Dacă am plâns și apoi am uitat.
Dar te iubesc furibundă deși întoarsă pe două picioare ca să îmi prind plecarea
Din urmă
Ca un fel de femeie moale în care nu mai încap sufragerii
Prea strâmte aliterații ce prind respirația-n muzică
Cu struguri și coaceri de zmeură putredă.
Aș vrea să îți spun că te înțeleg
Și îți înțeleg îngâmfarea
Rubinului tău
de pe cap
Narcisica ta floare te păcălește întru mărimea petalelor
Puțin
Dar petalele sunt, mai ales, mici, parfumate
Căci ești numai un cerb mai prostuț ce se crede poet
Ce se împiedică printre picioarele lui
Admirându-și prețiozitatea părăsirilor
Scumpă și ea
Neadmirabilă în oglinda infinit indiferențelor
Dar te iubesc
Să se cațere pisicile pe lângă picioarele tale bătrâne
Și să nu găsească în ochi zeamă de piersică
Dacă am plâns și, apoi, m-ai uitat.


Dacă am plâns și, apoi, m-ai uitat
Și să nu găsească în ochi zeamă de piersică
Să se cațere pisicile pe lângă picioarele tale bătrâne
Dar te iubesc
Neadmirabilă în oglinda infinit indiferențelor
Scumpă și ea
Admirându-și prețiozitatea părăsirilor
Ce se împiedică, printre picioarele lui
Căci ești numai un cerb mai prostuț ce se crede poet
Dar petalele sunt, mai ales, mici, parfumate
Puțin.
Narcisica ta floare te păcălește întru mărimea petalelor
de pe cap
Rubinului tău
Și îți înțeleg îngâmfarea
Aș vrea să îți spun că te înțeleg
Cu struguri și coaceri de zmeură putredă
Prea strâmte aliterații, ce prind respirația-n muzică
Ca un fel de femeie moale, în care nu mai încap sufragerii
Din urmă
Dar te iubesc furibundă deși întoarsă pe două picioare ca să îmi prind plecarea
Dacă am plâns și, apoi, am uitat
În ochii mei stinși și triști.

Și să nu găsească zeamă de piersică
Să se cațere pisicile, pe lângă picioarele mele bătrâne
Pe mai departe
Din mine
Cu care împing în fiecare zi un os alb
Inima mea e un baston alb
Aș vrea să îți desenez atât înțelegerea cât și orbul neștiinței,
Cărăbuș...