Au început să moară zilele pe care le visam
Din golul lor interior precum bobi de rouă
Cărora în iris le sclipesc raze de soare
Ca începutul de lume nouă

În al căror univers știu că mă pot pierde
Pentru că acolo mereu rămân viu
Fără a mă mai gândit că verde
Siniliu din galben se cerne

Și că în umbre pe care le întind coborând,
Ca în trena fecioarei voaluri dansate,
Din alte vremuri se imaginează
Coapse de frunze uscate.

Zilele la care altădată visam
Strălucesc nesfârșite în bolta
Cerească a bobului din rouă.