Mai am puțin de șters.

Câteva umbre de frunze
Ce își adaugă din căderi univers.

După aceea voi rămâne cu mine
În sâmburul ce își adaugă
Un alt fel de mâine.

Așa că am să șterg cât mi-a rămas
Pentru a rămâne doar cu locul
Unde-mi va odihni lumina.

Mai îmi sunt, însă, câțiva muguri
Pe care încă nu i-am smuls
De pe sticla ferestrei.

Din adâncul în care cresc mă adaugă
Întunericului, visului, vântului
Și mă sorb vers cu vers.

Pentru aceasta, spre a-i cuprinde,
Continuu privesc geamul ștergând
Din el sâmburii acelor frunze
Ce încă îi sunt nerisipite.

Și, pentru că mai am puțin de șters,
Voi aștepta câteva căderi eshatologice.