mi- am închis moartea
în beciul zăvorât cu șapte lacăte
câte un lacăt pentru fiecare zi
a săptămânii
în care
păianjenii
o va încătușa
până ce Dumnezeu
își va termina socoteala
și îmi va spune să număr
de la șaptezeci la unu
nu mă răzvrătesc
dar te întreb Doamne
de ce numai șaptezeci?

la cinci ani mama m- a învățat
să îngenunchez
la zece ani ai certat-o
spunându-i că am crescut
și să nu mă mai țină de mână
la cinsprezece ani mama
m-a pus să-ți mulțumesc
pentru pâinea
pe care
ne-ai rupt-o în cinci
la douăzeci de ani
am uitat să-ți mulțumesc
pentru lumina din a doua zi
și m-ai pedepsit ca pe copilul
pe care- l pui
cu genunchii pe coji de nucă
la treizeci de ani
ai luat-o pe mama și
ai însoțit-o pe un drum fără întoarcere
la patruzeci de ani
când fiică-mea
vorbea în locul meu
mi- ai spus că mă iubești
și mi-ai cioplit din lacrima
rămasă de la mama o cruce
sub care să îngenunchez
ca răsplată pentru tot ceea ce mi-ai dat
la cinzeci de ani m-ai certat
pentru răutățile pe care nu le-am făcut
la șaizeci de ani
mi-ai luat tot ceea ce mi- ai dat
dar la șaptezeci de ani dă-mi voie Doamne să te întreb
de ce numai șaptezeci?

cu tine vorbesc Doamne
de ce numai șaptezeci?