Asediul anecdotelor cu ceas scump
devine un ticăit de inimă artificială
pornită să se facă proteică
ca o bucată de caș zvântat,
dar o singură lovitură de clopot
care cade fix între zi și noapte,
oprește zâmbetele oculte ale lumii
atente la stand up, nu la stand down,
iar noaptea care vine, vine, și umbra
care dispare, se îneacă în lacrimi
pentru eroii căzuți
în realitatea augmentată
din lipsa unui motiv să mai glumească.

Frunzele ning sub copacii dezveliți
de o toamnă tot mai însângerată,
peste trupurile noastre, încă vii,
care așteptă marele zâmbet.