Privirea ta mi-e firul Ariadnei,
Privirea ta mi-e lira lui Orfeu
Căci mort fiind, precum Euridice,
Captiv în labirint, precum Tezeu,

Privirea ta parcă-mi mai dă o șansă
Să-înfrunt în ochi lumina, iar și iar,
Hipnotizat, să îmi revin din transă
Eu cel ce sunt și nu un avatar.

Te rog, nu mă privi, îți stau în urmă,
Vreau din infern afară să pășesc
În lumea-n care spiritul de turmă
Mă face să-mi cer scuze că trăiesc!

Privirea ta mi-e-n catacombe torță,
M-ascund de zorii unui ev sordid
Din ochii tăi eu mă hrănesc cu forță
Să mă ridic și să rămân lucid.

În evu-n care libertatea pare
Sclavie dată cu un pic de glanț,
Eu merg fără de lanțuri la picioare
Privirea ta e singurul meu lanț.

Privirea ta mi-e stâncă în furtună
Absurdul nu mă smulge cu-al lui val,
Și într-o lume de legat nebună,
Ca om, m-ajută să rămân normal.

Când sufletul mi-e ca frunzele toamnei
Și când ce-ar trebui să simt, nu simt,
Privirea ta mi-e firul Ariadnei
Și reușesc să ies din labirint!