Bună seara.
Am mâinile pline de tăieturi și vaga impresie
că nu te-ar interesa.
Ploaia cade,
paharele cad,
ploaia rămâne jos, paharele
se ridică.
M-am ridicat parcă înainte încă de a mă culca
și m-am văzut adâncit în visarea care desparte stelele,
sau mai bine zis,
care le apropie.

Priveam prin golul inimii mele către ei doi;
cum stăteau ghemuiți pe marginea scuarului,
cum mașinile treceau pe lângă sufletele lor
Muribunde,
cum brațele lui erau mai lungi decât ale ei,
cum păstrau cel mai mare secret al omenirii.
Jos îmi erau ochii,
Josnică îmi era privirea.

Mi-am visat apoi parcele cum croiau
o patură a lui Euclid pe care să dorm.
Să dorm?
Când cuvintele mi se îneacă sub ochi?
Când te aud tăcând cu mine?
Când mergi ortogonal undei mele?
Când m-am trezit, tot visător, ceva rece îmi atârna sub ovalul ochiului.
Am privit în sus: nimic.
Am privit în jos:
Chiar eram singur.
Singur cu zeii cei uitați,
Uitați și oamenii ce i-au uitat
Și uitați și aceia.
Uitați, mâinile-mi desfigurate
nu le pot face uitate
pe cele ce n-au fost cândva
Jos,
Pe scuar,
Fluturând a suflet.

Am ajuns.
Seara bună.