CU CÂT DAI ORA, DRACE?

S-a schimbat ora iar în primăvară,
Ne întristăm mai rău că prima oară,
Viața se duce naibii și nu prea ținem seamă
Că ni se ia din timp, facem mișto de teamă.

Ne enervează doar că ni se fură somnul,
Uitând că vom dormi murind, la Domnul,
Un somn obligatoriu, întins pe veșnicie,
Cu oasele aliniate, cu noroc, într-o cutie.

Doar când vorbim de ceas apare frica,
Ba timp că nu mai e, ba n-am trăit nimica,
Trăit-am calculând averi în loc de ani
Crezând că timp vom cumpăra cu bani.

Doar când ne va suna plecarea de pe-aici
Vom înțelege, prea târziu, că suntem mici
Și ne vom da de ceasul morții-n pripă
Cerșind în van încă o oră, un minut, o clipă...