Mi-e frig de mine și m-alung
Dintr-un mormânt creat din lut
Cu margini galben colorat,
Și cu pământul drept capac.
 
Sunt blestemat să mă accept...
Strigoi cu ochi și oase moi,
Mă plimb slăbit printre morminte
În timp ce plâng niște cuvinte.
 
Mă ține cimitirul-n brațe
Cum ține câmpul o paiață,
S-alung din sfintele morminte
De pe la cruci babe smintite.
 
Mă ceartă popa de necaz
Că umblu noaptea prin oraș
Doar cu cămașa mea de in
Și-o lumânare ca un fir.
 
Sunt vinovat de noaptea-mi tristă
Ce-apasă peste neființă...
Sunt un strigoi creat din ploi
Ce mi-au spălat mormântu-n zori.”