Ochii mei te privesc ca pe o statuie.

Gândul te imaginează piatră albă unsă cu miere
Iar gura vrea să guste din tine până la piele
Sau, și mai în adânc, până la stele.

Îmi amintesc că am golit stupi
Cu parfum de tei peste coapsele tale…

Dar, oricâte arome și miresme am pus,
Cea mai dulce și mai parfumată
Tot pielea ta mi-a rămas.

În carnea ei îmi e centrul privirii!
De acolo se îmbină toate nuanțele!

Imaginii statuii tale din umbre
Îi împietresc pretutindeni
Ca de niciunde petale.

În interiorul lor, risipindu-mă din amintiri,
Mă las descuamat ca un pistil plin
Cu nesfârșite arome fatale.