Icoana este un bob de strugure
Pe care îl poartă coarda viței de vie
La subrațul ramului ce îl înalță spre cer.

E ploaia și căldura pe care le adună
Din săruturi fluide înfierate în cer.

Este ceea ce altor inimi de bob ca mugur
Încă nu a crescut, deși le e viu în strugur.

Sâmburul, petala, aroma și culorile,
Toate întinderi unde își adâncește
Din sine întregul purtat precum
Rochia din imagini rupestre.

Bob îi este raza care coboară din cer
Peste privirea în care îi unduiesc
Arome de florilor ce înfloresc.

Ca și cum din parfumurile ei ar pulsa
Din golul golului luminat de o stea.