Azi, în loc să-ți dau o floare
Și în brațe să te strâng,
Îți aprind o lumânare
Și te rog să-mi vii în gând.


Brăzdat chipul de necaz
Și albită de vreme,
Ai muncit fără răgaz,
Să nu-ți pierzi copiii-n lume.


Ai plecat din suferință
La ceata cerului senin,
În urma ta, firava-mi ființă,
A înțeles că toți murim.


Nimeni nu știa să spună
O poveste ca și tine,
Scumpa mea, bunică bună,
Cu tine era atât de bine!