Tăiam stropii de ploaie din care mi-a crescut iarba
Cu limba secerii de fier de care insistent trăgeam.

În palma stângă, cu ale cărei degete strângeam
Trupul verde ce urma să se usuce, creșteam
Precum raze de lumină coborâte din stea.

Umbrele orizontului se rostogoleau de-a lungul
Spiralei din care alcătuiam risipirea ce o urmam.

Gestul meu, migrator, desființa din ființa sa golul
Unde toate căderile întâlnite din cer prefăceau
Fondatoarele adâncuri ce îmi deveneau zbor.

Fiecărui strop de ploaie, zdrobit, lovit de frunze,
I se desprindeau piei care sângerau întinderi.

Înveliri ce îmi încopciau ramuri înmugurite.
Flori împletite în coroane sfinților ce amurgeau.