pe-obraz se ţes cu lacrimi diamante
sfărmate-n dinţi alunecând pe gură
au trup umplut cu liniştea cea pură
tristeţi le sunt izvoare delirante.

ţi le culeg în palmă Domn de-ndură
comediant în sfera mea ca Dante
mirându-mă, în clipe elegante
privindu-ţi văzul de enigmă sură.

ţi-e plânsul simplu doar că eşti femeie?!
eu râd uşor că-s osul de bărbat?!
tăceri promise-n urmă ne răzbat
l-aceste fapte rostul când se-ncheie...

când ochii tăi ca de sidef devin
eu ţin pe-ai mei în zgomot de rubin.