Realitatea mea a devenit o palmă
Întinsă de la canapea până la ușă.
Și din vene, sânge fulgeră pe foi,
Luminând fereastra la 3 dimineața,
Că nu ești aici și eu vorbesc despre tine.
Literele, mari, ca zeci de guri deschise
Plâng același dor tărăgănat
Scurs prin ei toți, niște betoane de uzine.
Între noi a rămas ceva neterminat...
Atât de gol e spațiul de lângă mine,
S-a cuibărit în corp ca un icter,
Doar n-a ajuns la mâna stângă, să compromită
Calea regală spre sângele din inimă.
Nici mult, nici puțin, doar cât să te pictez
Pe ce a mai rămas viu din mine.
M-ai rugat să-mi caut alte idealuri
Care nu-mi fac rău
Că oricum lumea nu mai are timp să simtă
Și orice abatere e flagel pentru comoditate.
Idealul meu e prostesc și inutil,
Dar m-a durut atât de des
Încât a început să-mi placă.
Tu n-ai înțelege nici dac-aș fi parte din tine -
Pentru mine iubirea rămâne o lecție de artă,
Un crochiu desenat cu mâna stângă.