Râu ferm, din ape limpezi de munte,
în timp aluvionar,
cu avulsiuni şi ecluze -
lumina se aşază peste tine, subţire,
ca o crustă a visului
călătorind de la izvor până la vărsare.
Îţi croieşti drumul tău, hotărât,
căzând de sus, din zăpezile transparente,
din aerul pur al crestelor,
din misterul munţilor neînvinşi -
domol câteodată, alteori ager,
îţi croieşti drum lămurit peste obstacole.
Aluneci pe trupul pământului,
peste arborii căzuţi şi peste pietre,
pe sub frunze şi crengi,
spinteci cumpănit natura sălbatică.

Sufletul e totuna cu apa,
îşi aminteşte izvorul, malurile copilăriei,
frigul cu tăişul ascuţit, căderile aspre;
speranţele toate şi, mai ales, visările -
în fiecare râu se-nseninează un vis
al lumii nevăzute, ascunse aievea în adânc.

Râul îşi trăieşte prezentul meandru,
hrănit din confluenţe, din aluviuni
(toate, acum, roci sedimentare)
şi din nelipsitele eroziuni sincrone.
Pierde necontenit din el însuşi
traversând terenul arid,
lăsând să crească din seva lui
acviferele subterane;
firul apei îi este adesea împins spre malul concav
care îi strânge, ca o coastă înţepată,
valea (albia trupului).

Dar el adună, răbdător, pe malul conex,
tot ce a găsit bun în lumea impură.
Îşi aminteşte tot ce-a văzut în grăbita lui trecere,
aude mersul curenţilor de apă din jur
şi desenează lin un colţ de rai.

Râul îşi conservă visul
cu malurile tremurând
în căutarea mării.