Privesc cum se plimbă moartea murind
Și ochii mei care mor privind moartea mor
Golindu-se de moartea în care-și întind
Vederea care moare din sine privind.

Preocupată de poarta prin care va trece
Trupul ei diafan și plin de gânduri îmi umple
Infiniturile lumii mele cu falduri rupestre
Care ascund după ele nesfârșite ferestre.

Sunt ochii de greier, ca o lună plină, care
Cântă cerului prin care se rostogolesc.
Valuri purtate spre mal peste mare ce mor
De dor nesfârșit din care în sine trăiesc.