agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-08-25 | |
Privește pe vârfuri de munte cum ziua se crapă
Ceața se-adună și plânge cu lacrimi de rouă, Vântul stârnește colindul și tulbură stropii de apă Țâșnite-n lumina ce mângâie ziua mea nouă. Mă scutur de noapte și ies din coșmarul cu vise, Deja Aurora pictează pe ochi curcubee de viață De-acum înainte trec fapte și gânduri, înscrise Pe firul de vreme ce curge de azi dimineață. Pornesc spre minune, îmi șovăie pasul nesigur, Să știu, să învăț, să fac ce mi se cere și vreau, Avidă cunoaștere, caut prin ea să-mi asigur Puterea genetică, minții lumină să-i dau. Și urc spre-mplinire, devin și mă-nalț zi de zi Îmi prind idealuri pe drumul trăirii extreme, Sunt eu, trecătorul prin tainele anilor vii Spre îndepliniri, spre esențe, spre țeluri supreme! Luntre și punte pe calea priceperii mele, Luntre și punte urc muntele perfecțiunii, Luntre și punte prin nori de furtună la stele, Luntre și punte, prin vadul deschis rațiunii. Mai cad, mă ridic, de la capăt refac ce-am greșit, Iar timpul mă-ncinge, mă arde în lupta cumplită, Și fără să știu mă trezesc în acel asfințit Ce vine să-ntunece clipa trecută, trăită! Încărcat sunt de incertitudini, de inconștiență, Multe, prea multe sunt încă cumplite confuzii, Aspir absolutul crezând într-o luminiscență, Aspir relativul trăgând oscilantele mele concluzii. Ce lume vulgară, nebună și demențială De jur împrejur, e tâmpenia omniprezentă, Iar stilul empatic pe care-l învăț din a anilor școală Mă scoate la tablă, să scriu doar o vorbă decentă. Și nu-mi vin în minte cuvintele ajutătoare Ci doar ipoteza problemelor spuse în vrie Văzând câți și câte trăiesc printre cuvântătoare Mustind în băltoaca cu universala prostie. Dar tot asfințitul mă-ntunecă, junghiul din coaste, Vederea confuză prin care mai văd ce mai este Și pumnul pilulelor luate la ore nefaste Și câtă durere axată pe alte probleme funeste. Hei, moșule, bate-nserarea în ceasul din turn, De nu simți căderea spre noapte, aceasta există, Se cronicizează pe gânduri un nor taciturn Ce vrea să înghită lumina, iar clipa e tristă. Va fi dimineață din nou, pentru cine va fi, Perpetuu se vântură sacul cu grâu și neghină, La vremea când eu sunt deja aruncat în pustii Și-s dus în uitare, prin noaptea eternă, divină!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate