florile sunt călătoare
nu pier niciodată.
acum e frig,
şi-au plecat în ţările calde
să adune puţină căldură
cu petale de aur
machiate în culori şoptite
de sărutările
celor care le iubesc

când se întorc la noi
pe câmpurile înfăşurate în iarbă grasă
să le mângâiem pe creştet
tâmplă sau pe inimă,
iar ele în schimb ne dăruiesc
hrană ochilor şi un sens al vieţii

în pliscul păsărilor călătoare
sau pe spinările lor,
zboară şi ele să împartă culoare
altor oameni iubitori de flori
cu promisiunea că se vor întoarce înapoi
dacă vor simţi că mai există iubire
după ce zăpada va muri-n izvoare
după ce iarna va hiberna în scoburi

iubiţi florile,
daţi-le de ştire primăvara
că le aşteaptă iarba grasă
şi poienile ursuze
şi câmpiile unde noi locuim
cu glastrele goale
stând cu ochii spre cer
să vină păsările, să vină florile
să ne încălzească inimile
cu câtă căldură au putut aduce

am putea trece iarna cu flori de plastic
dar lor nu le bate inima
nu ne simt tristeţea sau bucuria
lor nu ne putem plânge că e frig
sau să depănăm împreună poveşti
la gura sobei

eu iubesc florile,
le şi pictez dacă-mi pozează
iar după, le invit la ceai pe verandă
rămânem tăcuţi,
amestecând cu linguriţa prin suflete
nectarul şi aroma culorilor,
dacă nu-i frig...