Culoarea florii ce-mi doream
Să ți-o dăruiesc venea
Din ploaia cerului.

Eu o întrebam: „De unde vii?
N-am mai văzut o apă de ploaie
În culori verzi, albastre, galbene, mov,
Grena, portocalii, indigo ori vernil?!”

Ea îmi răspundea: „Întotdeauna
Plouă în negru și în alb! E un metil
Plin de subtil infinit adăugat inutil
În bobul de apă al strugurelui
Degustat în paharul de vin.”

De atunci mereu mă întreb:
„Parfumul născut din culoarea
Ce o adulmec de-a lungul cărnii
Calde a coapselor tale
De unde răsare?

Ce fel de ploi îi dau culoare
Cu arămiu sărat de uitare
Care în suflet mă ard?...”

În cer nori de ploaie înfloreau
Dinainte de a te fi întâlnit.