I.
seara îmi pun sub pernă poemele pe care nu le-am scris dimineața le găsesc scoase la imprimantă de parcă cineva trece noaptea prin circuitul meu sanguin și află tot ce am vorbit cu bunul d-zeu față în față și mai ales pe whatsapp speriat că sunt bântuit de stafii am pândit furul ce vine noaptea tiptil și ca să nu adorm mi-am pus scobitori sub gene și uneori ies afară din mine și mă sun la interfon

II.
cineva sună insistent la interfon să mă întrebe dacă știu încotro e centrul pământului locul cu iarba veșnic albastră de unde lumina se aude duioasă ca o doină din banat de acolo ne vin corăbiile încărcate cu mană cerească și pe umeri ne ninge cu pene de serafimi i-am spus necunoscutului să-și vadă de drum căci nu locuiește nimeni aici doar un daimon surd și bătrân care când nu desenează hărțile norilor visează o livadă cu pomi roditori tărâmul mirific spre care oamenii pleacă cu tot cu păsări ploi și iubiri

III.
la capătul țarinii bunica întinde pe iarba albastră un ștergar cu colaci aburinzi bunicul scoate brifta lui de honved și face semnul crucii șoptind să fie de pomană celor vii la cina cea de taină vine și daimonul care trăiește cu perfuzii în mine acum e bătrân și stingher din cei 30 de arginți cu care viața l-a plătit să mă trădeze nu i-au mai rămas decât 2 bănuți de pus pe pleope semnul că morții îi locuiesc pe cei vii