îți simt boarea ochilor tăi, poveștile nespuse din ei
Uneori îmi pari ca un calorifer care mă cheamă
Ca să mă lipesc, ca să mă lipsesc...

E atât de complexă lumea și totuși simplă, dragul meu
Nu este ca o cafea pe care o bei dintr-odată.
Dacă vrei să fii fericit
Așteaptă apa să fiarbă și între timp mănâncă o bucățică de ciocolată amăruie
Fii fericit
Niciodată nu mi-au plăcut persoanele care beau cafeaua scurtă și neagră
Dar de la atâta foraj în nefericire, îi pot pricepe
Cum,
Necum,
Suntem mulți care admirăm cum ne cheamă pădurea stufoasă
Numai se arată la o parte, și o știm.
Refuzăm orice atașament.
Dar lumea noastră nu este cafeaua de dimineață
Am în piele melci, care mușcă din mine
Așa
Căci mai mult nu merg niște picioare ieșite din modă
Un pitic din pădure ți-ar spune că muștele nu se prind cu bețișoarele, dacă bâzâie...
Pentru că frigul le alungă, prin septembrie.
E o chestie să fii prietenos cu gângăniile,
E un fel de șantaj alburiu...
Sunt tristă sunt supărată
Iar eu stau, stau, stau căci râul e chiar lângă mine și curge...
Nu fă nimic, numai privește râul ce curge...