aștept ultimul tren în ultima gară,
sunt doar eu și timpul pe bătrânul peron,
regret, m-a părăsit bucuria fugară,
dar mi-a lăsat emoții de bon ton.

să ajung în rai nu îmi trebuie viză,
privesc lumea cu stilizată manieră,
amintiri de o viață am strâns în valiză
și biletul de vacanță pe-a iubirii filieră.

aud trenul speranței în mare depărtare,
vine șuierând cu vântul în față,
dorul de iubitul meu mă doare tare,
îmi lipsește mult iubirea lui măreață.

lipită de zidul din stânca străveche,
umbra mea oftează fără a ei pereche.