Plouă cu boabe de seară
Golite din lumina interioară.

Pretutindeni, precum o danaidă
Care își deghizează pântecul
Zugrăvindu-l alb cu umpleri
Pentru ca prin împodobire
Din depărtare să afle
O altă însingurare...

Este scânteia ce aprinde candele
A căror lumini cresc în inimi
Umbrele întinse din soare.

E Dumnezeu ce se naște din
Amintirea parfumată
Cu alb confiat.

Pomi, uluci, pietre, stâlpi, poartă,
Pridvorul și pământ de pe sub pat
Înălbit, pretutindeni îmbumbat,
Ca lama securii ce lovește
Și împarte nediseminat...

De toate ploile care vor mai veni
S-ar dezgoli de lumina ce le înfășoară,
Atunci toate precum o danaidă ar fi!

Un strop înflorit pe un ram
Din lumina lui interioară.