Eram mic și eram trist,
Singurătatea m-a cuprins;
Căci nimeni nu mă îmbrățișa,
Acum mi-e dor de amintirea ta.

Știi, eram mic și mă durea,
De gol inima mi se rupea.
Tu pentru mine loc n-aveai,
În brațe pe el îl țineai.

De-ai ști acum cât aș fi vrut
La pieptu-ți să mă fi ținut,
Să îmi vorbești cu glas domol.
Și-acum mă zvârcolesc de dor.

Un dor din vremuri neîmplinit:
Să știu și eu că sunt iubit.
Ca tine nimeni nu era,
A cerului meu stea, tu mama mea!

Și am umblat printre străini,
Durerea-mi plângeam la vecini.
Căci n-aveam loc în casa mea
Și nici cine-a mă asculta.

Și eram mic și-aveam nevoi;
Dar tu nu știai că ai copii doi.
Și-așa ușor am devenit
Un adult trist și plictisit.

Și-a trebuit de tine să am grijă,
Chiar de-aveam visele-n valiză.
Mereu cu „nu”, mereu "mai stai",
Pân-am pierdut și ultimul tramvai.

Că doar ce era să fac?
Am plâns adânc și am oftat.
O lume-ntreagă înțelegea
Dar tu erai doar contra mea.

Și toată viața-am așteptat,
O vorbă bună să-mi fi dat.
Să îmi spui că pot, că reușesc
Să zbor, să lupt și să iubesc.

Zadarnică-i dorința mea;
Azi nu mai ești, te-ai dus în veac.
Și-am rămas trist și obosit,
Crezând că te-am dezamăgit.