am râs până m-am trezit singur
mai bine într-o casă de jale
îmi rup carnea printre hainele unei femei
indisponibilă la iubire
 
mama mi-ar șterge lacrimile dar nu mai poate nici ea
papagalul meu se aude până în stradă
pe direcția razelor ce-mi trec pragul
sunt unic
 
ca unul ce se poate autodistruge ușor
părerile mele de rău lipsesc
într-un mod minunat
am prieteni atât de puțini încât fericirea
nu mă costă nimic
îngerul cu regim special,
nepăsarea că mă trage de haină înainte să mă arunc
în fața unei iubiri imposibile -
eu și copilăria
două stări ce-au uitat una de cealaltă
 
acasă
vasele nespălate
așa cum le-ai lăsat
calc pe o lingură strâmbă
de data trecută
mă doare să o iau de jos
e singura legătură cu trecutul nostru
suprarealist
aș putea scrie un volum
între bucătărie și baie dar cui i-ar folosi
să afle din cărți ceea ce poate trăi singur
 
mă visez într-un han
cu mâncare la ceaun și ulcele din lemn
pe o roată de car
să am cu cine povesti vinul roșu, luna după cutremur
să-mi cânt fără nicio reținere
tot ce-mi trece prin pat
viața -
o femeie divorțată de două ori
asta ca să nu mai fie crezută de nimeni

îi admir pe oamenii străzii
trăiesc cel mai aproape de moarte
probabil și poezia mea așa se simte mai bine
 
aleg libertatea schimbării lucrurilor făcute
în lipsa unor principii
arta mea zilnică inspiră o lume-n travaliu
conștient că trebuie să-i desfac genunchii
să trag
cu ochii închiși la ce mi se lipește de mâini
mai mare greșeală decât salvarea omului nu există
 
noroc că trebuie să merg la toaletă
sub presiunea emoției
rinichii reacționează intens
senzația de plutire mă face să dărâm totul în jur
hârtia igienică paharele
de unică folosință
greața după trezitul devreme