inima doarme cu lumina
aprinsă
când dinții încep să toace
mărunt
nu sfâșie
toacă
toacă mărunt

silabele divizate cadențat
fiara le scuipă apoi
își dă capul pe spate
și râde
râde până se amestecă
nu se mai distinge
de frigul din jur

cutremure ordonează lumea
pe eșichier
ce disciplină
ce etape
să rupi gura târgului
și să ajungi la muzeu

lumina își mușcă degetele
de ciudă
toată natura ei duală
se precipită
cade până devine sânge
sânge prin sângele tău

îți lași capul pe spate
un urlet fără scăpare
ecoul nu oscilează
doar crește
crește necontenit