aleargă pe cer o lună îmbătrânită
în marele oraș oamenii beau din ceașca plăcerii
își odihnesc visele sub cerul curat

trupurile copacilor și-au pierdut memoria
rădăcinile lor caută mâinile trudite ale bătrânilor
duși în cimitirul de la margine
într-un alt oraș trist și pustiu
în care și-au ocupat locul
numele lor pe pietre funerare predică vântului și soarelui
domnesc aici fiecare singur pentru totdeauna

în orașul dintre dealuri noaptea își deschide umbra
pe străzile lui trec oameni râzând
cerul este o rană adâncă cu marginile mereu deschise